top of page

Decoratiuni de Ziua Recunostintei

Toamna este cu adevărat un sezon special. Strălucirea vie a culorilor naturii pe care le aduce acest sezon este una dintre cele mai ademinitoare plăceri pe care putem să le îndeplinim, petrecând mult timp afară, în sânul naturii, pur și simplu, luând informația transpusă în culorile toamnei, care nu poate face altceva decât să ne ridice spiritul și buna dispoziție.

Această multitudine de culori, texturi și nuanțe care se încadrează într-un spațiu larg, construiesc o relație împreună cu prospețimea din aer și acest lucru reprezintă ceea ce face acest sezon un timp plăcut al anului, pentru unii, chiar preferat.

Decorațiune de toamnă pe raft alb cu farfurii, frunze arămii, lumânări și banner negru cu text GIVE THANKS. Atmosferă caldă.
Decorațiuni de Ziua Recunoștinței cu un mesaj de mulțumire, frunze arămii și lumânări care aduc căldură și farmec festiv.

De asemenea, este sezonul în care sărbătorim darurile naturii care le are pentru noi. Puțini poate sărbătoresc Ziua Recunoștinței, dar ea este văzută ca o sărbătoare cu o valoare aparte. Acest lucru înseamnă că este timpul ca unii să înceapă să se gândească despre decorarea casei, în spiritul sezonului și a celui de vacanță. Mulți profită de acest fapt și realizează o schimbare frumoasă și plină de farmec în casă.

Sticlă iluminată cu mesaj "Happy Thanksgiving", decorată cu un curcan și fundă roșie. Două dovleci și dopuri de plută în fundal de plăci maro.
Decor festiv de Ziua Recunoștinței: O sticlă decorată cu o siluetă de curcan, frunze de toamnă și mesajul "Happy Thanksgiving", încadrată de dovleci și dopuri de plută, creează o atmosferă caldă și primitoare.

Bine ați venit la o nouă colecție de idei de decorare în care, de data aceasta, vă arătăm câteva idei de decorare lucrate manual pentru ocazia Zilei Recunoștinței, dar care, în mod evident, le puteți utilize nu doar în acea zi. Ideile pe care le puteți vedea în imagini sunt doar acolo pentru a te inspira. Să sperăm că vă vom ajuta să vă decorați casa într-un mod care va încânta invitații dumneavoastră sau dacă nu sărbătoriți această zi, nu ezitați să vă inspirați din lucrurile pe care le puteți realize singuri acasă și să le utilizați ca elemente de décor în propria casă.

Trei sfeșnice cu suporturi tip dovleac portocaliu, decor cu frunze arămii și lumânări aprinse. Fundal neutru, atmosferă caldă.
Decor de toamnă: suporturi de lumânări din dovleci cu frunze colorate, perfect pentru a aduce căldura sezonului pe masa de dining.
Desenele sau modelele prezentate sunt realizate manual. Ele sunt foarte simple și nu va apărea probleme la realizarea acestora, deoarece în scurt timp vă puteți imagina cum au decurs lucrurile. În cazul în care acestea nu sunt suficiente pentru tine, atunci nu uitați să verificați alte metode de utilizare a lucrurilor din casă, pe tutorial de pe youtube, care vă vor putea ajuta să faceți lucruri simple, dar cu adevărat inspirate.
Tacâmuri într-un săculeț de pânză crem pe o farfurie albă cu margine subțire. O floare roșie decorativă pe săculeț. Atmosferă elegantă.
Set de masă elegant cu tacâmuri așezate într-un buzunar din pânză de sac, decorat cu un trandafir roșu stilizat, pe o farfurie albă cu margine subțire argintie.
Încercați să utilizați orice detaliu din casă, începând de la paharele care nu le vedeți deja utile, până la prosoape, pânză, stofă sau alte mărunțișuri care nu le-ați aruncat, cu gândul că acesea într-o bună zi vor fi de folos.

Imediat făcute aceste decorațiuni, încercați să le puneți într-un loc unde vor putea fi făzute, deoarece lucrurile hand-made întotdeauna au fost considerate cele mai frumoase și mai inspirate detalii pe care le poți avea într-o casă.

Coșuleț din nuiele cu crengi uscate pe un ștergar cu model zig-zag maro și portocaliu, așezat pe o masă din lemn. Atmosferă rustică.
Un coșuleț decorativ cu elemente de toamnă așezat pe o potecă de lemn, pe un șervet cu pattern zig-zag în nuanțe calde de maro și portocaliu.

 
 
 

Comentarii


Produse conexe

ADRESA

Str. Florării 4, 

or. Chișinău, Moldova

info@matco.md

Tel: (22) 902-399

Mob: 78-010505

PROGRAM DE LUCRU

Luni - Sâmbătă

9:00 - 18:00

 

Duminică - Închis​

RELAȚII CLIENȚI
  • MATCO MOLDOVA - VIDEO ABOUT MATCO
  • Matco Moldova on Instagram
  • Matco Moldova on Facebook!
  • Matco Moldova on Pinterest
Înregistrează-te la promoții

Mulțumim pentru înregistrare!

© 2008 - 2025 Copyright © MATCO - Toate drepturile rezervate

Saltele cu Arcuri (Bonnell sau Individuale/Pocket Spring), Saltele din Spumă (Poliuretanică, Memory Foam sau Spumă Rece), Saltele din Latex, Saltele Hibride, Saltele Ortopedice, Perne, Lenjerie de pat, Huse pentru saltea, Noptiere, Dulapuri, Comode, Canapele, Colțare, Mese de cafea, Biblioteci, Comode TV, Mese și Scaune de dining, Scaune de bar, Mobilă de bucătărie, Birouri, Scaune ergonomice, Pantofare, Pătuțuri pentru copii, Desing Interior, Amenajări.

bottom of page